Terapia prin culori

Oare ce influenţă au culorile asupra noastră? Cum ne pot ajuta ele să ne simțim mai bine și să fim în armonie cu noi înşine? Sunt întrebări la care multă lume caută încă răspuns. Află acum de ce frumuseţea culorilor bucură, inspiră şi ne aduce un plus de vitalitate.

Dovezi, de-a lungul timpului

Pentru că au intuit, cumva, legătura intimă dintre lumina solară și culori, egiptenii, chinezii și indienii din vechime foloseau, în cadrul unor ritualuri și practici, puterea tămăduitoare a culorilor. Astfel, egiptenii beau și se scăldau în apă păstrată un timp precis în vase colorate ținute la soare. De asemenea, în medicina ayurvedică, originară din India, se consideră că chakrele – centrele energetice din corpul uman, dispuse de-a lungul coloanei vertebrale, din creștet până la baza coloanei – reacţionează asemenea unor prisme ce redau şi amplifică culorile care ne înconjoară.

Mai multe mari personalități au făcut, de-a lungul timpului, studii în privința efectelor culorii asupra sănătății și asupra comportamentului uman. Celebrul scriitor german, Johann Wolfgang von Goethe a studiat fenomenul culorilor timp de 20 de ani înainte de a publica „Zur Farbenlehre” („Teoria culorilor”) în 1810. Ghadiali Dinshah (1873-1966), un naturalist american din India, și-a petrecut mulți ani cu cercetarea efectelor culorii. A pus la punct filtre colorate și lămpi, aplicând cunoștințele sale științifice – extrase din descoperirile lui Goethe și ale lui Newton – pentru folosirea culorii în tratarea bolilor fizice. Munca sa este probabil cea mai vastă și mai detaliată decât oricare alta din acea perioadă.

În zilele noastre, majoritatea oamenilor sunt sceptici față de efectele binefăcătoare ale culorilor (cromoterapie). Și, totuși, în ciuda neîncrederii cu care este privită cromoterapia, există aplicații chiar în medicina clasică (unanim recunoscută ca fiind științifică) care atestă capacitatea de vindecare a luminii colorate. Un astfel de exemplu este terapia cu lumină albastră folosită în cazul copiilor născuți prematur și cu icter. Chiar dacă, poate, nu există dovezi palpabile pentru fiecare efect benefic obținut prin expunerea la culoare, influența culorilor asupra noastră se observă în toate aspectele vieții. Multe dintre aceste aspecte sunt cât se poate de practice: marketing, publicitate, psihologie. De altfel, cei care cercetează problema au observat prin studierea diferitelor contexte că, într-adevăr, culorile au efecte puternice asupra psihicului uman și, implicit, asupra stării generale de bine a organismului.

Un exemplu este studiul influenței culorii și luminii mediului înconjurător – condus de profesorii de arte vizuale Harry Wohlfarth și Catharine Sam, de la Universitatea din Alberta, Canada – asupra a 14 copii între 8 și 14 ani, cu severe handicapuri și tulburări comportamentale. Pentru a-și face observațiile, cei doi profesori au dispus modificarea culorilor din mediile de viață, astfel: interschimbarea nuanțelor de galben și de albastru cu portocaliu, alb, bej și maro și înlocuirea luminii fluorescente cu unele cu spectru total. S-a constatat că, după o schimbare de culoare și de luminozitate, comportamentul agresiv al copiilor s-a diminuat, iar presiunea sângelui lor a înregistrat valori mai mici decât înainte.

Culorile, benefice și pentru nevăzători Surprinzător a fost faptul că aceleași efecte s-au înregistrat atât la copiii orbi, cât și la cei cu vedere normală. Or, asta sugerează ca energiile colorate – perceptibile vizual – acționează pe căi care depășesc simțul văzului. O ipoteză este aceea că neurotransmițătorii din ochi transmit informația despre lumină la creier, chiar și în absența vederii și că această informație face hipotalamusul să elibereze un hormon cu numeroase efecte asupra dispoziției, clarității mentale și nivelului de energie.

Este, însă, doar unul dintre studiile care demonstreză că influența culorilor nu depinde exclusiv de vedere, ci se poate realiza și prin expunerea directă a corpului la acţiunea radiaţiilor electromagnetice din spectrul vizibil (culorile).

Efectele curative ale culorilor sunt diferite în funcție de lungimea de undă a fiecăreia și de zona asupra căreia a fost direcționată energia luminoasă.

Efecte demonstrate ale culorilor

Cromoterapia sau terapia prin culoare este o modalitate de folosire a culorilor pentru a ne echilibra organismul si pentru a ne păstra corpul, mintea şi spiritul în bună funcționare și în armonie. Ea se folosește ca terapie de sine stătătoare sau complementar tratamentelor clasice. Este total neinvazivă și nedureroasă.

Iată cum puteți folosi lentilele colorate din setul de cromoterapie Active Light, pentru a vă relaxa şi îmbunătăţi starea de sănătate.

Roşul
Activează, stimulează şi vitalizează energiile blocate. Din punct de vedere fizic, îmbunătățește circulația sângelui – ceea favorizează vindecarea leziunilor și cicatrizarea – și funcționarea unor organe endocrine. Este contraindicat sau trebuie folosit cu rezervă în cazul persoanelor colerice, nervoase, agresive sau hipersensibile.

Portocaliul
Stimulează sentimentele pozitive. Din punct de vedere al sănătății fizice, crește rezistența fata de infecții și rata metabolismului. Este indicat pentru fortifierea plămânilor, splinei și pancreasului. Crește pulsul, dar menține normală tensiunea.

Galbenul
Aduce claritate în gândire, crește conștiința de sine, stimulează interesul și curiozitatea. Din punct de vedere al sănătății fizice, fortifică musculatura și facilitează funcțiile digestive.

Verdele
Conecteaza la dragostea necondiționată și echilibrează întreaga ființă. Fizic și psihic, relaxează, linişteşte și disciplinează, drept pentru care este recomandat în terapia de management al stresului.

Albastrul
Conectează la gândirea holistică, dând acces la înțelepciune și claritate. De asemenea, îmbunătățește comunicarea și vorbirea. Este ideal pentru tratarea tulburărilor de somn, anxietății și hiperactivității.

Violetul
Purifică gândurile și sentimentele, favorizând inspirația și creativitatea. Radiațiile cu o frecvență înaltă a acestei culori inhibă formarea tumorilor. De asemenea, influențează echilibrarea apetitului.

Ce este culoarea

Puțină lume se gândește la culori ca la ceva ce are legătură directă cu lumina solară. Și, cu toate acestea, culoarea izvorăște din lumină și este o proprietate a sa – corespunde unor lungimi de undă – la fel cum sunt și viteza, intensitatea, coerența sau polarizarea.

Spre deosebire de celelalte proprietăți ale luminii, culorile pot fi percepute de ochiul uman. Lumina este o energie sub formă de unde electromagnetice. Ochiul uman este sensibil la o bandă îngustă din totalitatea frecvenţelor luminoase (între 360 şi 780 nm, unde 1 nm = 0.000001 mm). Undele electromagnetice pot fi clasificate, în funcţie de frecvenţa lor, în: unde de joasă și de înaltă frecvență. Lumina cu o frecvenţă înaltă (400 pe scala nanometrică) ne apare violet (lumină ultraviolet), iar lumina cu o frecvenţă joasă (de aproximativ 700 nm) ne apare ca fiind roşie (lumină infraroşie). Frecvenţele intermediare corespund celorlalte culori spectrale.

Teoriile moderne ale culorii pleacă de la observaţia lui Sir Isaac Newton, la sfârşitul secolului al XVII-lea, conform căreia lumina albă conţine toate culorile vizibile: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet. De altfel, Newton a studiat frecvenţele luminii, spectrul solar, proprietăţile culorilor şi felul în care organismul le percepe.

Culorile și planul spiritual

Efectele benefice ale culorilor pot fi resimţite atât la nivel fizic și psihic, cât şi la nivel spiritual. Folosirea terapeutică a culorilor poate ajuta la inducerea şi menţinerea unei stări de echilibru interior. Mai mult decât atât, prin culoare se poate stimula și potenţialul intelectual și creativ al fiinţei umane. În practica ayurvedică, cele șapte chakre – centre energetice ale corpului uman – au corespondențe cu planul fizic și psihic, precum și cu cel spiritual. Iar fiecărei chakre îi corespunde o culoare din spectrul cromatic (ROGVAIV) şi funcţii specifice, după cum urmează:

Violet – chakra coroanei
Indigo – chakra sprâncenei
Albastru – chakra gâtului
Verde – chakra inimii
Galben – chakra plexului solar
Portocaliu – chakra sacrală
Roşu – chakra de bază.

Close ×

Aeden.ro folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Nu sunt de acord
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.